joi, 29 iulie 2010

Mika's drawings



Stiti ce cred eu? Ca desenele acelea de pe copertele albumelor lui Mika sunt al naibii de misto. Mi-am luat azi Jurnalul editie speciala Mika cu albumul "life in cartoon motion" cadou si am avut timp sa studiez coperta. Am citit in ziar ca el si sora lui fac singuri copertele, cea ce mi se pare foarte tare.
Adica hei, evident ca am sa incerc si eu. De fapt, facusem zilele trecute ceva de genul. Se numea "The monsters under my bed". Si am mai zis eu si alte dati, dar de data asta chiar am de gand sa-mi scanez desenele si sa vi le arat si voua.
Pana atunci, mai sus sunt copertele de la "Life in cartoon motion" si "The boy who knew too much".

miercuri, 28 iulie 2010

Get him to the Greek

Un film usurel, cu cateva faze beton si in general misto. Si hei, joaca si P. Diddy in el, care chiar are ceva talent actoricesc (poate nu ma pricep, dar eu stiam ca asta-i rapper).
Aaron Green e un tip destul de tanar, ambitios si care ia lucrurile in serios (are prietena stabila). Acum a primit o misiune de care depinde cariera lui: sa mearga la Londra ca să aducă un rocker superstar la The Greek, faimoasa sala de concerte din Los Angeles, pentru un concert de relansae.
Aldous Snow e un muzician genial, dar o despartire urata de un supermodel si o cariera care se duce pe apa sambetei l-au transformat intr-un dezastru ambulant. Satul de lingusitorii care il inconjurau şi dezamagit de cel mai recent esec al carierei tipul incepe sa ia droguri si sa bea in cantitati industriale.
Numaratoarea inversa pana la concert incepe. Naivul Aaron trebuie sa se descurce cu mofturile lui Snow, dar si cu dealerii din L.A, cluburile de noapte si tentatiile vietii alaturi de un rocker superstar, totul ca sa-l aduca pe acesta la the Greek.
Grade: 4/5

duminică, 25 iulie 2010

The song of the week

Cam saptamanal, apare aceasta melodie, ori foarte noua ori destul de veche, care ma obsedeaza o perioada de timp, o pun in iPod si o ascult de enspe mii de ori. Dupa o vreme, o sa apara alta melodie obsesiva, si asa mai departe. End of the story.
Airplanes - B.O.B. feat. Hayley Williams



Lily

vineri, 23 iulie 2010

Haha-ul zilei - jurnalul unui emigrant in Canada

12.Aug.
- Ne-am cumparat o casa noua in Canada. Sunt foarte emotionat. Aici e atat de frumos. Muntii sunt de o splendoare nedescrisa. Abia astept sa ii vad acoperiti de zapada.

14.Oct.
- Canada. E cea mai frumoasa tara de pe Pamant. Frunzele au primit toate acele minunate nuante de galben si portocaliu. M-am plimbat cu masina prin natura si am vazut cativa cerbi. Sunt atat de gratiosi. Cerbii sunt cele mai frumoase animale. Cred ca am ajuns in paradis. Iubesc Canada...

11.Nov.
- Ziua sarbatorii nationale. In curand incepe vanatoarea cerbilor. Nu imi vine sa cred ca cineva poate sa ucida un animal asa frumos. Sper ca va ninge in curand. E atat de frumos aici.

2.Dec.
- Azi noapte a nins pentru prima oara. M-am sculat si am vazut ca este alb peste tot ca in cele mai frumoase vederi. Am iesit afara, am curatat in fata casei si apoi ne-am batut cu bulgari de zapada (eu am castigat). Cand a trecut masina de curatat zapada am curatat din nou in fata curtii. Tara deosebita! Iubesc Canada!

12.Dec.
- Azi noapte a nins iarasi. Masina a curatat zapada din nou. Ne-a blocat intrarea in curte. Aici e splendid.

19.Dec.
- Azi noapte a nins iarasi. N-am putut sa scot masina sa merg la lucru. Aici e intr-adevar foarte frumos numai ca sunt obosit de curatat zapada (lopatarie). Din nou masina aia blestemata.

22.Dec.
- Cacatul asta alb nu s-a oprit toata noaptea. Am bataturi la maini de la lopata si ma doare spatele. Aceasta maimuta cu masina parca se ascunde dupa colt si numai asteapta sa termin de curatat in fata curtii. La naiba.

25.Dec.
- Craciun Fericit pe naiba. A nins din nou zapada asta nenorocita. Daca il prind pe obsedatul ala cu masina il omor. Fu.. le. .. ca nu arunca mai multa sare (pt. topit zapada) pe sosele.

27.Dec.
- Azi noapte iarasi zapada. Nu ies de trei zile din casa doar ca dau cu lopata intr-una dupa ce trece masina. Nu pot pleca nicaieri, auto este blocat sub un deal de zapada si mai e si foarte frig pe deasupra. Au spus ca la noapte va mai cadea inca 30 cm de cacatul asta de zapada.

28.Dec.
- Prognoza a fost proasta. S-au mai depus 50 cm nu 30 cm. Daca se continua asa nu se va topi pana la vara. Masina de curatat a ramas blocata si maimutoiul a venit la mine sa imi ceara lopata. I-am spus ca am rupt deja 6 curatand rahatul ce mi l-a aruncat in fata curtii. Era cat pe ce sa ii dau in cap cu lopata.

4.Jan.
- Am iesit din casa in sfarsit. M-am dus pana la alimentara sa cumpar de mancare si la intoarcere am lovit un cerb. Auto avariat in valoare de $3000. Bestiile de cerbi trebuie omorate. Sunt peste tot. De ce oare nu i-au omorat vanatorii toamna trecuta?

3.Mai
- Am dus masina la mecanic. Incredibil cat de mult a ruginit de la sarea aia nenorocita care se arunca peste tot, tot timpul iernii ca sa topeasca zapada si tot degeaba.

10.Mai
- Ma mut in Florida. Nu imi pot imagina cum cineva normal poate trai in Canada asta!
via mail.

marți, 20 iulie 2010

Un pantof, patru markere, 995 poze, un rezultat

1 shoe + 4 sharpies + 995 pictures = from Alyssa Wells on Vimeo.


E unul dintre cele mai tari viduri pe care le-am vazut in ultima vreme. Am de gand sa fac si eu acelasi lucru cu tenisii mei mov. Macar de mi-ar iesi la fel ca acesta.
Lily

sâmbătă, 17 iulie 2010

Desenele animate de cand eram eu copil...

Adica de-acum vreo 8-9 ani...
Stiu ca ma uitam si ca-mi lipsesc Tom&Jerry, Dexter's laboratory, Looney Toons, Tunetozaurii, Copiii de la 402, Viata cu Louie, Lumea lui Bobby, Wunschpunsch si cam tot ce se dadea la FoxKids...Pe unele dintre ele le mai gasesti pe programul Boomerang, dar nu e acelasi lucru ca pe vremuri, nu.
E pacat, erau mult mai frumoase decat porcariile cliseice din ziua de azi.

Lady Gaga...?



Alejandro nu e chiar noua, si desi versurile sunt simple, are un je ne se qui care mi-o intipareste in minte. Am pus cu versuri pentru ca mi se pare ca videoclipul oficial e cam...aiurea :)

joi, 15 iulie 2010

Ce am eu pe desktop?

De obicei imi schimb desktopul la vreo 3 saptamani...din cauza ca ultimele 2 saptamani laptopul meu a fost stricat si-abia ieri l-am luat de la reparat, desktopul meu e inca neupdatat. Asa ca am asta:



Unul dintre posterele Eclipse :) Leapsa primita de la Malli (multumesc!) si care merge la cine vrea ea.

duminică, 11 iulie 2010

Finala cupei

Astazi este seara cea mare. Dupa o luna de pumni stransi, Shakira, mii de inimi care-au stat in gat, nerabdare, speranta, bere, vuvuzele si chipsuri...a venit si finalul.
Finalul Cupei. Ne vedem iar in patru ani. Dar cine va castiga, oare, trofeul, precum si gloria suprema? Parerea mea este ca nu stiu.
Dar aflam in vreo doua ore. Oricine ar castiga, felicitari suporterilor echipei castigatoare, si condoleante invinsilor, de la Lily care nu e microbista si pe care o s-o intereseze doar asa, din politete, rezultatul final.
Eu va las la meci cu berea, vuvuzeaua si cu Shakira. Enjoy the moment, baieti. N-o sa mai prindeti asa libertate de urmarire meci fotbal in urmatorii 4 ani.
Lily

vineri, 9 iulie 2010

Cel mai patetic scandal...

...Nu e cel dintre politicieni, ci acela de pe internet. Respectiv, certurile intre bloguri, commenturile cu injuraturi, posturi intregi dedicate unor cuvinte care pe acest blog eu prefer sa le cenzurez. Ah, si mesajele de status la mess in care se injura cutare si cutare si se iau in gura ca la piata Rahova. Pe bune. Oi fi eu mai d-aia de moda veche, dar nu-mi plac, frate, fazele astea. E treaba mea si-a ta, nu trebuie sa afle 15 000 de straini de pe net sau toata scoala. Sau invers, poate tu esti un blog/site pe care il apreciez, dar scazi mult in ochii mei dupa o astfel de treaba. Pentru ca pe mine nu ma intereseaza sa citesc pagini in sir cu injuraturi la adresa lu' cutare. Si-asa e plina tara. Mai bine va rezolvati voi frumusel, face-to-face, problemele. Asa mi se pare mie etic si corect pentru toata lumea. Faze de-astea raman scrise pe undeva prin blogosfera sau pe web. Deci va rog.
Lily

P.S. melodia e mai sad asa, dar tot din categoria "scandaluri", "porcarii", "ce-au mai facut oamenii" si-as putea sa continui asa secole.

joi, 8 iulie 2010

miercuri, 7 iulie 2010

StumbleUpon

StumbleUpon este asa, ca un fel de Zeu al internetului, un portal spre cele mai tari site-uri de pe net. Atentie, e addictive.

3 citate via StumbleUpon.com
For every minute you're angry, you lose 60 seconds of happiness (Ralph Waldo Emerson).
Life isn't about waiting for the storm to pass...it's about learning to dance in the rain (anonymous).
Don’t say you don’t have enough time. You have exactly the same number of hours per day that were given to Louis Pasteur, Michaelangelo, Da Vinci, and Albert Einstein (H.Jackson Brown).

4 poze via StumbleUpon.com



Mai gasesti si...
Chestii pentru iPod.
MusicMakers.
Poze.
Muzica.
Topuri.
Noutati din lume.
Lily

duminică, 4 iulie 2010

Premii :D



Acum sunt mai la moda ca lepsele, ce stiti voi. Am primit un fluturas care a zburat pan-la mine de la Capul Podului si de la Malli. Si acum, randul meu. Pentru ca tuturor va place muzica, o chitara de pe DeviantArt de la Lily ;) pentru...Andreea, Balaurs, Malli, Burghi si Zazyi.

sâmbătă, 3 iulie 2010

Melodia lunii



Carla Bruni - Quelqu'un m'a dit. E in franceza, deci habar n-am ce zice. Cine are vreo idee, ajutati si voi un copil sarman care nu stie franceza.
Lily

vineri, 2 iulie 2010

Eclipse review

Am fost in sfarsit sa-mi vad febletea la cinema si-am fost cam (ca sa nu zic mai multe) dezamagita. Nu ma intelegeti gresit, personajele au fost foarte reusite, costumatiile/machiajul si intreaga poveste conform cartii, dar actiunea a fost inceata si cam plictisitoare. In afara de vreo 3-4 scene mai reusite, filmul e bunicel, dar nu este cea ce asteptau fanii. Cam toate scenele misto au fost puse in trailer sau in clipuri/featurettes/teaser trailer-uri. Sigur a avut incasari mari, pentru ca e popular si oamenii se asteptau la ceva supercalifragilisticexpialidoucious, dar nu cred ca o sa fie multi care o sa se duca sa-l vada si a doua si a treia oara, cum au facut la precedentele filme.
Cand ZeNovel va fi ecranizat (CAND, nu DACA), o sa pun un trailer scurt, cu putine scene - e trist sa dezvalui totul dinainte. Cum spuneam cu cateva zile in urma, inainte de film vazusem atatea traileruri/clipuri/filmuletze/poze ca practic vazusem tot filmul.
Trei stele jumate din cinci.
Lily

joi, 1 iulie 2010

Vand...




...Doua oglinzi patrate, pictate de moi, 25 de lei bucata. Pret negociabil.
Lily
P.S. Scuzati calitatea proasta a primei poze - era intuneric in curte, statea sa ploua.